O lebădă cu mierla vocii, pe vioara ochilor, cu așternutul pasului de ploaie rară.
Peste un râu crescut între două mâini, ochiul peștelui curge drept, într-o barcă de falii, cu muntele răsfirat în prund.
Pentru clopotul glasului dintâi, sângele e un armăsar înșeuat și zăbala inimii în copitele de ferigi cu vocea de hăt, un curcubeu frezat pe fânețe.
Intri într-o stalactită a glasului cocoșit în igrasie, ca într-o sperietoare și, sub scocul morii, toți păianjenii de apă sunt luceferi, pentru o domniță palidă, cu umbra pașilor din lăcuste, într-un sfârc de lună e un hoț de broască cu bulboane de salcie și în iazul cu fundul marunt toate trestiile sunt fecioare dezbrăcate de trup, într-o floare a nămolului cu obrazul subțire.
Om tenie cu un drum de fier alb pentru o locomotivă cu tuneluri bulbucate și iată treci cu coama aortei peste piscuri, măsurând drumul orbește cu tălpile crăpate, cum e scoarța.