mi-au revenit pe buze cuvintele pe care
le-aș fi rostit odată la-nceperea zăpezii
era adînc în mine și somn ca o cărare
și-n brazda lunii noaptea-și plivise huhurezii

și era greu de parcă aș fi purtat pe trup
aceeași casă veche cu pietrele tocite
în care așteptarea pîndise ca un lup
să răvășească-n mine dureri neîndrăznite

și se cădeau din ceruri năvoadele cu pești
ca o lumină-ntinsă și mirosind a mare
și-au troienit în mine zăpezi ca în povești
în care nemurirea se povestea că moare