Cerșea la colț un slăbănog
în zdrențe, slut și fără dinți
neguțătorul de arginți
gândi, zărindu-l pe milog:
Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos
și-ntoarse rânjetu-i câinos
rămasului cu mâna-n gol.
Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
și-a zis văzând pe zdrențuros:
E-atât de slut și mă-nspăimânt
eu, magul purei frumuseți!
și-ntoarse recele dispreț
rămasului cu mâna-n vânt.
Trecu predicatorul sfânt
grăbindu-se către amvon
vijelios ca un ciclon
să se dezlănțuie-n cuvânt,
s-aprindă mila din altar
de soarta celui slăbănog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mâna-ntinsă în zadar.
Târziu când noaptea cobora,
sosi o umbră ca-n icoane,
pe mâini cu semne de piroane
și-o inimă ce sângera.
Pe chipul ars de chin și vai
oftând îl sărută fierbinte
cu veșnicie în cuvinte
tu azi vei fi cu Mine-n Rai!