Poeții incunabulelor, vechii,
încercau versul cu scoica urechii,
îl mursecau cu dinții și îl
spălau cu limba de mâl.
În morminte nu se cunoaște
ce e vers, care-s moaște,
numai ceea ce-a fost mâna
care-a zugrăvit țărâna
lutul încă-l junghie
cu tăiș de unghie.
În zăpezile de crini
oase-s de alecsandrini
și ce sfântă lege
să nu poți alege
fruntea poetului
de craniul sonetului!
Amară devălmășie
în vechime, în vechie...
Poetul e tibia
Regilor din Biblia,
e călcâiul
lui Ramses întâiul,
e clavicula
lui Caligula!