agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
|
||||||
agonia Empfohlene Texte
■ Gedanken am Abend
Romanian Spell-Checker Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-05-29 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Nicoleta Stefanescu
De-o zi-ntreagă plîng alături biata Mura cu fecioru.
În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru. De-nvălire o vecină s-a îndurat cu două straie, Și drept pernă, o desagă a umplut Mura cu paie. L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă, O scumpete pusă-n ladă de pe cînd era mireasă. Busuioc și izmă creață a adus cumătra dar, Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creițar. Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte, Nu mai umblă azi, și Mura de păcat se teme foarte... Între foi de nuc, alături, lîngă fruntea lui de ceară, Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară. Doi cărbuni sfiala-și scapăt’ , adormind sub pirostrii, Întunericul coboară prin ferestrele pustii... Mura stă pe fața vetrii și-i cad lacrimi în cenușe... Leneș scîrțîie țîțîna ruginită de la ușe. Se ivește-n prag copila judelui Zăbun, cea mare, Și din mîneca cămășii scoate-ncet o lumînare. Cruce-și face – o aprinde... Tremurînd, para gălbuie Nu se-ndeamnă de sfială, cît pe-aci era s-apuie... - Nu mai plînge, Mură, leică, zice fata lăcrămînd. Mura stă cu fața stinsă și răzleț o paște-un gînd: Ce viață fără milă... Lîngă mort, la căpătîi, I-a fost dat să ardă-n casă lumînarea cea dintîi...
|
||||||||
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | |||||||||
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik