Mă privesc în oglindă și nu-mi văd chipul.
Am dispărut : oglinda-i chipul meu.
Am dispărut
pentru că privindu-mă de-atâtea ori în oglindă
am pierdut memoria chipului meu
sau pentru că l-am numărat de-atâtea ori,
încât a devenit un chip infinit
sau poate nimic, căci în el, ca în toate lucrurile,
se ascundea nevăzutul,
nimicul ce se află-n toate ca soarele în noapte
și-acum sunt propria mea absență
în această oglindă spartă.