Te-ador deopotrivă cu-nalta boltă-a serii,
O mare taciturnă, o vas al întristării;
Și te iubesc de-asemeni frumoaso cînd dispari
Și cînd ca o podoabă a nopții tu îmi pari
Că-mbrățișezi ironic acele spații care
Separă a’ mele brațe de albăstria zare.

Și mă azvîrl în luptă, mă cațăr în asalt,
La fel cum pe-un cadavru țin viermii mare sfat,
Dar te-ndrăgesc jivină de neînduplecat
Chiar și-n răceala-n care sublim te-ai ferecat!