Ochiada unei doamne, cochetă între toate,
Alunecînd spre noi ca raza ce străbate
Un lac tremurător, trimisă chiar de lună,
Cînd vrea să-și scalde boiul, preablîndă și preabună,

Cel de pe urmă sfanț pe verdele postav,
Sărutul dăruit de proaspăta Adeline,
Un cîntec enervant și totuși foarte lin
Ca-ndepărtatul țipăt al omului firav,

O! pîntecoasă sticlă, acestea toate, iată,
N-or prețui balsamul ce-l dărui dintr-odată
Poetului pios care te-a dus la gură.

Speranță, tinerețe și viață tu îi dai
Și-orgoliul, ce-i comoara calicului, în rai
Triumfător făcîndu-l, cerească băutură!