A fost un tânăr împărat –
De la mișei a smuls averea
Și-a smuls de la tirani puterea
Și mulți nebuni a spânzurat.


Dar patru inși vorbind în șoapte

L-au dus în giulgiuri învălit
Și-n codul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.



Cei tari au zis: „A fost mișel!
Ne-a prigonit prea multă vreme.“
Iar popii fulgerau blăsteme
În cei ce mai vorbeau de el:


Nici voie să-și cernească portul,

Nici drept să-l plângă n-au avut.
Și niciodată n-au știut
În ce pământ le doarme mortul.



Și nu vor ști! Căci groapa lui
În blăstemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.


Jurat-a iadul să-ngrădească

Cu nopți de veci acest mormânt;
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nui clatină ca să vorbească.



Dar noaptea-n zare, uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,


Și-ntruna spre pădure arată

Și scapără spre ea mereu;
E, parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.



Iar într-o noapte va lovi!
Și spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină,
Și brazii-n flăcări or vorbi:


Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,

Ieși-va mortul împărat,
Și-n iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prăbuși tiranii iarăș.