I
Tu n-ai la ușa ta zăvor,
Nici lacăt n-ai la tindă,
Tu n-ai la ușa ta zăvor
Când eu, ca hoții, mă strecor,
Și bietul suflet călător,
La pragul tău colindă.
Tu mă auzi și mă-nțelegi
Și-același vis ne poartă,
Tu mă auzi și mă-nțelegi,
Dar popi, cu cartea lor de legi,
Și pravilele lumii-ntregi,
Îți străjuie la poartă.
II
Mor azi zâmbetele mele,
Moare-ntreaga vraja firii,
În paharul din fereastră
Mor la noapte trandafirii.
Nici de cântec din tilincă
Nu mai tremură brădetul,
Jos la marginea dumbrăvii
Se usucă zmeuretul...
Mor poveștile în pragul
Nopților la șezătoare,
Moare-o stea-n adâncul mării,
Și iubirea noastră moare.
Eu rămân să țes statornic
Cântecul de îngropare:
Zilelor de săptămână,
Zilelor de sărbătoare.
III
E îngropare azi la mine,
Din ochii veșnicelor stele
Cad razele tremurătoare
La groapa visurilor mele.
Se zbuciumă înfiorată
De-un tremur geana lor de aur,
Atât de jalnică-i povestea
Înmormântatului tezaur.
Truditul suflet se întreabă:
De ce chiar cea mai dragă mână
Ursită-i pe sicriu s-arunce
Întâiul bulgăr de țărână?
IV
De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta... Așa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...
Și cine s-ar opri să plângă
O frunză veștedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Și râd în răsărit de soare?...
V
Atât de veche-i îngroparea,
Nici sufletele nu ne dor,
Și tot îmi mai răsai din neguri
Își au și morții dreptul lor...
În nopțile de primăvară
Revin aducerile-aminte,
Și mintea, pasăre răzleață,
S-abate-n drum peste morminte.
De ni se-ncrucișează drumul,
Îndurerați noi ne zâmbim...
Nu-ți par și zâmbetele noastre
Ca două flori din țintirim?
VI
Primăvară, primăvară...
Zâmbetul întregii firi,
Dragoste de fluturi galbeni
Și de galbeni trandafiri.
Primăvară, primăvară...
Tremură luna bălaie,
Dorm doi pui de rândunică
Sub o strașină de paie.
În ungher, părăginită,
Doarme hârbul de ghitară -
Va mai fi și pentru tine
Primăvară?...