agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
|
||||||
agonia Empfohlene Texte
■ Gedanken am Abend
Romanian Spell-Checker Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-07 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Valeria Pintea
I
În vremi demult s-a așternut sub glie Și trupul tău și mâna vinovată, Dar Cain, tu, păcătuirii tată, Tot mai răsai și-n vremea mea târzie. Azi crește iarba proaspătă, curată Pe groapa ta de veșnică urgie, Păcatul însă pururi reînvie, Nu l-a primit țărâna-nfiorată... El s-a-mpărțit în largul lumii noastre, Se zbuciumă neadormit în fire Pe plaiuri verzi, pe stâncile sihastre. Noi îi simțim ispita-nfrigurată - Nepoți ai tăi, părtași în moștenire. Purtăm în suflet zestrea blestemată! II Simțeam de mult suflarea de otravă Cum doarme-n pieptul fraților de-o mamă, Cum din cetăți cu turnul de aramă Purcede-n lunci și-n creștet de dumbravă. Vedeam cum duhul negru se destramă, Mă îneca funinginea grozavă Și deslușeam clocotitoarea lavă Cum se-nfiripă nebăbgată-n seamă. Tu, frate rău, cu inima flămândă! Când Aveli mii cerșetoreau iertare, Nu te-ai oprit în drumul de osândă! Păcatul tău și-a întețit avântul Și n-a avut nici milă, nici mustrare, Când otrăveai în urma ta pământul! III Azi s-a aprins oceanul tău de ură, Azi limbi de foc despică aurora Pierzarea astăzi își întinde hora Și despletită urlă-n bătătură. S-a început războiul tuturora, Azi strig-acei ce mii de ani tăcură, Dezlănțuita patimii arsură Azi prăpădește-n trăsnete Gomora. Bieți munți bătrâni! Voi gemeți azi de jale... De-atâtea ori v-aș fi mutat din cale, Voi, stavila atâtor visuri moarte! V-aș prăvăli azi munte peste munte, Între pământ și cer v-aș face punte, Să n-aud plânsul fraților departe!
|
||||||||
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | |||||||||
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik