Învățătura ce-a cuprins
În fond și formă toate,
Cîrligul-n care globu-i prins
De Zeus- altfél s-ar fi desprins
În cioburi fărâmate -
Ar fi un geniu cel ce-ar ști
Să-i dea un nume, de n-aș fi
Eu, să-i aduc lumină.
Și-i zic: opt nu-i duzină


Că iarna nu e cald de fel,
Că-i soare pe tărie,
Că, de nu mergi, n-ajungi la țel, -
Le simte-acestea și acel
Ce logica n-o știe.
Dar metafizicianul demn
Va ști că fierul nu e lemn.
Că umezeala-i udă
Și că necoapta-i crudă.


Homer scre-un poem; cel drept
E-oricînd la datorie;
Viteazul ia primejdia-n piept -
Chiar fără nici un înțelept
E-așa de-o veșnicie;
Dar dacă- un geniu a creat
Ce nici Descartes nu a visat,
Savantul vrea să- arate
Că-s cu putință toate.


Dreptate au cei tari. A fost
Așa de cînd se știe.
De nu ordoni, n-ai nici un rost -
Altminteri, e destul de prost
Pe lume, de-o vecie.
Dar ce-ar fi de s-ar mai putea
Acest pămînt din nou crea,
Apare la iveală
Din codul de morală.


" ÃŽn oameni omul va afla
Imbold spre țelul mare:
Doar în întreg e viața sa,
Mult vînt urnește moara-abia,
Mulți stropi formează-o mare.
Deci: după lupi nu vă luați
Ci-un stat puternic înjghebați!"
Savanții-o spun, înalții,
Și Pudendorf și alții.


Tot ce savanții-n cărți aștern
Nu află fiecare.
Natura-n simțul ei matern
Păzește lanțul cel etern,
Să fie pururi tare.
Cît timp filozofia nu-i
Suportul universului -
A vieții cîrmuire
E-n foame și-n iubire.

1795