Oprit la două stânci
lâncezesc
sub această
boltă aburită
de cer.

Cuibul de șerpi al potecilor
posedă orbirea mea.

Nimic nu-i mai jalnic
ca această monotonie.

Odinioară
nu știam
că este un lucru
oarecare
chiar și
pieirea de seară
a cerului.

Și pe pământul meu african
calmat
la un arpegiu
pierdut în văzduh
mă reînnoiam.



Traducere Ilie Constantin