Mereu aripile se frâng,
mereu țărâna asta speră.
Mereu pe trista noastră sferă
obrajii râd și ochii plâng.

Heruvimi de-o zi, crescuți în seră,
ne prăbușim în câte-un crâng.
Mereu aripile se frâng,
mereu țărâna asta speră.

Așa venim din eră-n eră,
ba spânzurați de-un zbor nătâng,
ba sfâșiați de vreo himeră...
Mereu țărâna asta speră,
mereu aripile se frâng.