O, cât de domoale-s pădurile verzi
Ale patriei noastre,
Talazul cristalin
Se stinge alături de zidul surpat,
În somn noi am plâns;
Cu pași șovăielnici hoinărim
De-a lungul gardului de spini,
Cântăreți în seara de vară,
În liniștea sfântă
A viilor stins strălucind departe;
Umbre acum în poala rece
A nopții, vulturi mâhniți.
Nespus de blând o rază de lună închide
Semnele purpurii ale melancoliei.



Traducere Mihail NemeÈ™