Nici o desfătare nu mă împlinește,
și-a fost de suferință deriva
o zi după alta
a timpului ce se reînnoiește
prin răsuflarea de aspre rășini.

În mine un copac se leagănă
dintr-un mal adormit,
aerul înaripat
exală frunze amare.

Mă-ntâmpini, dureroasă reînverzire,
miros al copilăriei
ce-a primit mâhnita bucurie,
bolnavă deja de o secretă dragoste
de a se povesti apelor.

Insulă a dimineții:
se ivește iar în lumina slabă
vulpea de aur
ucisă la un izvor.




Traducere Ilie Constantin