Copilăria marginea de joc
Și-o strînge între amintiri fugare,
Doar luna ca o piatră norocoasă
De sub pământul umezit răsare
În pătrățelele șotronului uitat.

E prea masivă luna pentru joc,
Aș despica-o-n uliță la noi,
Dar mi-a rămas c-o zi rochița mică
Și mi-ar străfulgera genunchii goi.

De-a baba oarba ne jucăm acum,
Sosește dragostea la ochi legată,
Mă prinde sprijinind al nopții zid,
C-o sărutare ochii mi-i închid,
Și trec apoi cu brațele deschise
Peste șotron în joaca mea nebună
De parcă am alunecat pe lună.

Volumul PASÃREA TÃIATÃ 1967