Cer scuze gerului răvășit de turbulențele acestui poem;
mă iartă, seniore!
dar cântărețul din mâneci sculptează ghețarul cu respirația
și omul-tanc își sună gamela craniului blindat-

în nopțile albe e bine să ai ce vorbi cu cine vorbi
fără să minți, să te minți:

plătești dobânzi la izbânzi, rate la bunătate
ca să rupi din felie pentru pasărea din colivie

din rândurile fără de treabă ale inșilor întrebători
numai noi am rămas neculeși, foșnitori
să simțim cum se depune frica în straturi de aur la poli
să zâmbim în toiul durerii:
părinți neglijați de fii
care au debutat cu țipătul.