Evident că nu semăn
Cu nici unul dintre acești torcători de cuvinte
Care își croșetează costume și cariere,
Glorii, orgolii,
Deși mă mișc printre ei
Și ei îmi privesc cuvintele ca pe niște pulovere,
«Ce bine ești îmbrăcată!» îmi spun,
«Ce bine iți vine poemul»,
Fără să știe
Că poemele nu sunt haina mea
Ci scheletul
Extras dureros
Și așezat deasupra cărnii ca o carapace,
Cu lecția țestoaselor care astfel supra­viețuiesc
Lungi și nefericite
Secole.