Pe urma unui om, m-am dus odată,
să-ntorc cosita iarbă-nrourată.

Dar dispăruse roua ceea care
îi ascuțise coasa-atât de tare.

Am fost să-i caut urmele pierdute -
și coasa auzii cum și-o ascute.

Plecase, deci. Și iată-mă rămas
singur, la rândul meu, în acel ceas...

..."Cum sântem toți, mi-am spus în sinea mea,
-muncind, în parte sau alăturea."

Spunând, m-am pomenit că-n fața-mi zboară
un fluture cu zborul într-o doară

cătând, cu amintiri întunecoase,
vreo floare care ieri îl încântase,

Zbură, jur-împrejur, cătând, cătând,
vreo floare prăbușită la pământ,

Și dispăru din ochii mei, în fine,
și-apoi, din nou se-ntoarse lângă mine.

Câte-o-ntrebare - un răspuns n-aduce.
Și iarba vream s-o-ntorc, să se usuce.

Dar fluturele s-a-ndreptat în zbor
către pârâu, spre un mănunchi de flori.

Coasa cruțase florile, tăind
doar trestiile-nalte, de argint;

Spre locu-acela am plecat anume,
ca florile să le cunosc pe nume.

Cosașu-n rouă, le iubise, deci,
lăsându-le să crească-n zorii reci,

nu ca să ne gândim la el, cumva,
ci pentru simpla bucurie-a sa.

Și, deci, cu fluturele împreună
suflarea zorilor simțeam cum sună,

și parcă auzii apoi cântând
și coasa lui,șoptind lângă pământ.

Un geamăn gând mi se ivi în minte
- și singur n-am mai fost de-aci-nainte,

cu el muncind și ajutat de dânsul,
și odihnind alături, când fu prânzul.

Și la taifas am stat până târziu
cu cel ce nu credeam că pot să-l știu.

Și-am spus: "muncind, nimic nu ne desparte
alături stând, sau fiecare-n parte."