Numai o idee rece
se cuprinde de cârcei,
numai șapte, opt și zece
n-are urmă-n ochii mei.

E privirea dinlăuntru
gălbinoasă ca și untul
și grețoasă cum e zborul
care l-ar zbura dihorul

și-mpuțită de mirosuri
coronată de miresme
de reci oase și de osuri
alergate mult în glezne.

Noi nu suntem. Ce arvună
și ce stare mult prea bună
de a fi soi de mâncare
la un bot căscat, de zare.

Vine împăratul însă
și lasă mâncarea plânsă.