Tii minte focul, chinul, primavara,
Tot viscolul aprins ce bantuise ?
El ne adunase, el ne invrajbise,
El ne mana, involburandu-si para.
Dar de pe-atunci, cand nu se potolise
Furtuna varstei, cea dintai, amara,
Cand tineretii-i mai duceam povara,
Noi inca ne uneam prin alte vise.
Si daca azi nimic nu ne desface,
Si trecem in deplina-mbratisare,
E ca-mpreuna nu aflaram pace,
Ci cautaram focu-ncins in zare,
Si rostul lumii care se preface,
Si-al nostru, celor trecatori sub soare.