La ușă-ascult cu groază deseori
Și intru, simt că fuge cineva.
Pe lângă mine ochii-i visători
Privesc de parcă-aiurea m-ar vedea.

Și ghemuită-ascultă ea, pe când
Departe-obiectele din jur îi par.
La geam aude-un zvon și tremurând
Ca un copil fricos ea plânge iar.

Prin părul alb sleită-și trece mâna rar
Și-ntreabă cu-ochii stinși: Să plec mi-e dat?
Și aiurează: Candela pe-altar
S-a stins! Tu unde pleci? Ce s-a-ntâmplat?



Traducere Mihail NemeÈ™