Fericiţi cei care pot zbura,
Pe care aerul îi iubeşte şi-i ţine.
Marin Soresc
Lui lurie Sadovnic
Mă-ntorc, o, soro, iar la tine
Cu vorbe cât mai pământeşti,
Căci unde nu eşti tu nu-i bine,
Nici unde necântată eşti.
Cuvine-se-n cuvânt de aur
Să te îmbrac şi nu-1 găsesc.
Nici nu ştiu cum să-ncep mai bine
Pe nimeni eu să nu jignesc.
Un bob de sare argintie
Eşti poate pentru necuprins.
Ci pentru noi, pe-a zilei pâine,
Eşti mierea fără preţ, eşti vis.
Mai trudnic steag şi mai cu pace
Nu am văzut şi nici mai sfânt
Ca steagul roiului tău mare
În pomul ţării fluturând.
Nu laşi lumina dimineţii
Să lucreze singură în tei.
Dar nici cutez începe cântul
Înaintea cântecului ei.
Trudeşti cât şapte bucuroasă
Şi-ţi place zborul fără şa
Şi nimeni, nimeni nu-i în stare
Aripa-ţi a o-ncătuşa.
De tine-n suflet şi în cuget
Legat la bine şi la rău,
Aş vrea pe drumul cel din urmă
Să mă petreacă roiul tău.