Cand Narcis a murit, iazul plăcerii sale se preschimbă dintr-un potir de ape dulci într-un potir de lacrimi sărate, și Oreadele veniră plângând prin codrii, pentru a-i putea canta iazului și a-l mangâia.
Și când văzură că iazul se preschimbase dintr-un potir de ape dulci într-un potir de lacrimi sărate, ele iși despletiră cozile părului și se jeliră iazului și îi ziseră: 'Nu ne miră că bocești în felul acesta dupa Narcis, atat de frumos era.'
'Chiar a fost Narcis frumos?', spuse iazul.
'Cine să știe aceasta mai bine ca tine?', răspunseră Oreadele.
'Pe lângă noi doar trecea totdeauna, căci pe tine te cauta, și obișnuia să se întinda pe malurile tale și să se uite la tine in jos, și în oglinda apelor tale își reflecta
propria-i frumusețe.'
Iar iazul a răspuns:
'Dar eu l-am iubit pe Narcis, deoarece atunci când se lungea pe malurile mele și privea la mine în jos, în oglinda ochilor săi totdeauna mi-am vazut frumusețea reflectată.'

Traducere Mihai Rădulescu.