Era baiat frumos la chip si blind,
El a venit acasa azi oftind;
Si mama-sa, vazindu-l suparat,
L-a strins la piept, pe ochi l-a sarutat
Si-a zis, privind cu drag in ochii lui:
- "Tu ai ceva pe suflet si nu-mi spui!
Parca te temi ca-ti mustru gindul tau,
De ce nu-mi spui? Nu vezi cit este de rau?!"
Si ea plingea, cum plinge fiul mic,
Si-a plins si el, si n-a raspuns nimic.

Sa-i spuie mamii! Da, cind a plecat
De la iubita lui, el, revoltat,
Venea nebun si dus d-un singur gind
S-ajunga linga ma-sa mai curind,
Sa-i spuie tot! Dar cind a fost in prag,
Cind ma-sa a privit la el cu drag,
A stat pierdut in loc - o, lasul ce-i!
Azi il ardea privirea cald-a ei,
Si bratele care-l stringeau cu dor,
Azi il durea cu-mbratisarea lor,
Si toata vorba mamei il durea -
Si silnic el s-a smuls de linga ea.

El a fugit de ma-sa. Abatut,
O-ntreaga zi pe lunci el s-a pierdut
Si la iubita lui el se gindea,
Si la cuvintele ce le-a zis ea:
"Eu voi iubi pe unul dintre toti;
Din pieptul mamei tale, daca poti
Sa-mi dai tu inima - al meu vei fi!
Voiesc un talisman! De voi iubi,
Sa fiu iubita! Vreau sa stiu cum esti,
Eu cer un singur semn ca ma iubesti!"
Si el s-a ingrozit de-acest cuvint!
Ea-si bate joc de ce-avea el mai sfint!
Si, ca de-un demon, el s-a rupt de ea,
Dar o iubea nebun, el o iubea
Mai mult acum - fara-nteles
Vorbea cu sine, si gemea mai des;
Si se-ngrozea de gindul ca-ntr-o zi
Aceasta fata-l poate birui.
Sa-si piarda mama-n chip atit de las,
De doua ori sa fie ucigas!

Si-a doua zi s-a dus si-a intrebat
Pe draga lui, dar ea si-acum i-a dat
Raspunsul vechi. Si el gemea plingind,
Si nu putea sa fuga d-acest gind -
Si noua nopti cu gindul s-a zbatut
Si-n urma-a dus iubitei ce-a cerut.

El n-a putut sa plinga, si-ar fi plins,
In mina tremurat tinea, dar strins,
Odorul drag, o inima - si-a cui?
Aceasta este rasplatirea lui!
Ea l-a iubit, ca ochii ei, si blind
Plingea cu el cind il vedea plingind,
Si si-ar fi dat si viata pentru el:
Si-acum o rasplateste-asa misel!
El nu mai are mama. El a pus
Iubirea unei fete mai presus
De-a mamei lui - ce mult a dat,
Si-n schimb el nu stia ce-a cumparat!
Fiori simtea cum il ineaca reci;
Ii rasunau blestemele de veci
A mamei, numai soapte fara glas,
El o simtea venind cu pas de pas
Pe urma lui, el o vedea plingind,
Cu degetul spre dinsul aratind -

Si-atunci, d-atitea ginduri abatut,
Impleticindu-se, el a cazut
In drum, tinindu-si talismanul strins
La piept. Si-un glas amestecat cu plins
A rasarit atunci induiosat,
Si plin de-o mila dulce l-a-ntrebat:
- "Tu te-ai lovit, iubitul meu? Sa-mi spui!"

Era inima moarta-a mamei lui.


1892