agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Denken ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-12 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Zareh Ara
Ah, iubire, nu mă pierde! Mori, îi auzeam cuvântul.
Vino c-un hârleț de aur, ca să-mi sapi cu el mormântul. Rugul dacă-o să mai ardă, sufletu-mi va fi văpaie. Nimeni n-a scăpat pe lume de-a iubirii vâlvătaie. De-mi stropiți cu vin cenușa, cântărețu-aș vrea să-mi vină, Și în giulgi de verde frunză mă-ngropați într-o grădină. De la ochii-ți chiar călăii deprind arta de-a ucide. Sub zăvoarele iubirii lumea tu o poți închide. Mi-ai ars inima: din prafu-i ți-ai luat negru pentru pleoape, Iar din sânge, pentru scaldă, hna cu-mpurpurate ape. Sunt rănit de glasu-i dulce. Hai, loviți-mă cu mere! Sufletul mi-l ține-n mreajă precum vinul în putere. Mi-am visat azi-noapte trupul sfârtecat cu-nverșunare - Se-nfruntau din carnea-mi corbii, iar din sânge-un roi de fiare. Leu-și înfipsese colții, sângele-și urma izvorul. Vino, nu-ți ascunde setea - după sânge duceai dorul! Jur pe țărna vitejiei: unic sufletu-mi închinu-l - Sângele ți-l dau ca jertfă: fie-ți dulce precum vinul! Norul negru de pe frunte acum inima îmi frânge: Nu mai simt decât veninul și-mi curg lacrime de sânge. O, mâncam doar la o masă, și sorbeam doar dintr-o cupă, Și eram mereu alături - și-acum vraja să se rupă? Martori pentru jurăminte luai tăriile luminii - Dragostea ne-a frânt-o, cine, de-am ajuns precum străinii? Celui ce ne-aduse răul, răul fie-i parte bună. Bine meargă-i doar acelui ce ne vrea iar împreună. Ceru-acum îndrepte-i pasul! Arborul iubirii mele Ca pădurea să-nflorească la cântat de păsărele. Hovanes, doar prin răbdare fericirea ți se-nchină. De departe, cu sărutu-i, ea, ca mâine, va să vină.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | ![]() | |||||||
![]() |
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik