agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Denken ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-15 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Valeria Pintea
Învins în afară,
Evul mediu s-a retras în chiliile roșii și albe ale sîngelui meu. În catedrala cu pereți pulsînd, s-a retras, zvîrlind și absorbind credincioșii întruna, într-un circuit absurd, printr-o zonă absurdă, hrănindu-se cu mari bucăți de lună, în dorința lui de-a exista mușcîndu-le pe furiș, noaptea, cînd ochii lumii dorm șinumai dinții celor care vorbesc prin somn se zăresc în întuneric, asemenea unei ploi de meteoriți strălucitori, urcînd și coborînd ritmic. Învins în afară, Evul mediu s-a retras în mine și propriul meu trup nu mă mai înțelege și propriul meu trup mă urăște, ca să poată exista mai departe mă urăște. Astfel, el se grăbește să se prăbușească în somn, seară de seară; și iarna din ce în ce mai puternic se înconjoară cu straturi de gheață, cutremurîndu-se și izbindu-mă și scufundîndu-mă adînc în el însuși, voind să mă ucidă ca să poată fi liber și neucigîndu-mă ca să poată fi totuși trăit de cineva. II Dar peste tot în mine sunt ruguri în așteptare, și ample, întunecoase procesiuni cu o aură de durere. Durere a ruperii-n două a lumii, ca să-mi pătrundă prin ochii, doi. Durere a ruperii-n două a sunetelor lumii, ca să-mi lovească timpanele, două. Durere aruperii-n două a mirosurilor lumii, ca să-mi atingă nările, două. Și tu, o, tu, refacere-n interior, tu, potrivire de jumătăți, aidoma îmbrățișării bărbatului cu femeia sa, o, tu, și tu, și tu, și tu, izbire solemnă a jumătăților rupte, cu flacără înceată, atît de înceată, încît ține aproape o viață ridicarea ei, aprinderea rugurilor, așteptata, provestita, salvatoarea aprindere-a rugurilor.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | ![]() | |||||||
![]() |
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik