Nu ştim cum o să fie clipa-aceea . . .
Vor trece peste lume crunte roţi
-ca tunetul cu grii lui saboţi-
sau poate-o arde-n cer Casiopeea
şi umbre dulci, tiptil ca nişte hoţi,
şi-or furişa în taine-albastre cheia . . .
Nu ştim cum o să fie clipa-aceea,
dar vom pleca pe rând toţi, toţi . . .

Nu ştim cum o să fie clipa. Poate unii
s-or agaţă de prag cu braţ flămând,
alţii vor vrea să plece mai curând ;
unii-n genunchi, iar alţii ca gorunii,
înalţi şi drepţi sub fulger sângerând,
dar beţi de ţuica tare a furtunii.
Nu ştim cum o să fie clipa pentru unii,
dar vom pleca pe rând, pe rând . . .

Şi de-om pleca şi cei ce n-or s-adune
pe tâmple nici un spin aurifer,
şi cei ce-am strâns din lupte şi din fier
o zdreanţă sfântă ca o rugăciune,
cu toţii vom şti la porţile de ger
că-n lăcrimarea clipei care-apune
palpită veşnicii care nu pier . . .

Toţi vom pleca, dar nimeni nu va spune
că nu-şi avu în lut un strop de cer

Şi toţi vom duce-n noi câte-o minune.