I

ÃŽn creieru-mi, ca o regină
ÃŽn camera ei spaÈ›ioasă,
E-o mâță tânără, frumoasă,
Când miorlăie, abia suspină.

Nu-i voce tandră ca a ei,
Şi fie aspră, fie lină,
Este mereu profundă, plină,
E farmecul şi taina ei.

Las vocea asta să pătrundă
ÃŽn sufletu-mi, până-n străfund;
Mă umple ca un vers profund,
Ca o licoare mă inundă.

Orice durere îmi alungă
Răsunetu-i sublim, fierbinte,
Şi pentru-o frază cât de lungă
Nu-i trebuie deloc cuvinte.

Nu e arcuş să se-acordeze
Pe inima-mi atât de lin
Şi să o facă să vibreze
Mai pur, mai dulce, mai divin,

Ca vocea ta misterioasă,
Pisică scumpă, minunată,
Precum un înger de curată,
Subtilă şi armonioasă!

II

Din părul ei şi blond şi brun,
Iese-un parfum preadulce, fin,
Odată-am mângâiat-o lin
Şi-i simt miresmele şi-acum.

Spirit păzind căminul meu,
Ea judecă şi cârmuieşte
Domeniul său, împărăteşte;
E zână bună, sau e zeu?

Când, ca un vis, o simt cum vine,
Şi-atras ca de-un vrăjit magnet,
Mă-ntorc spre ea atât de-ncet,
Dorind să văd mai mult în mine,

Uimit şi fermecat zăresc
Pupilele-i adânci şi pale
Lucind ca două vii opale
Ce È›intă-n faÈ›ă mă privesc.