Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare
La astfel de doruri nu există scăpare.

Culoarea bolții oare o schimbă izvorul
Sau lacrimile au acoperit tot cerul.

Dacă în privirea ta dulce moartea piere
Nu-i de mirare; apa curge în unghere.

Inima grăiește de sprâncene săgetată
Îndrăgostitul să bea, dușmanul niciodată.

Grădinarul să trudească să aducă răcoare
Iubita e ca luna răsărită din mare.

Nu-i nimic dacă ochii se vor umezi în petunii
Dacă din trandafiri se vor adăpa și spinii.

Cu ochii tăi albaștri în izvoare mă scufunzi
În zilele triste privirea să nu mi-o ascunzi.

Mi-e dor de gura ta cum doresc sfinÈ›ii Kevser-ul¹
Tu dă-i treazului apă, bețivului cerul.

Apa curge mereu spre a iubitei grădină
Iar s-a îndrăgostit de mersul ei în lumină.

Trebuie să-i țin calea să mă prefac în pământ
Fiindcă dușman apei aceleia sunt.

Prieteni! De voi muri cu dorul să-i sărut mâna
Eu voi fi un ulcior din care va bea grădina.

Trestia refuză cântul, privighetorile
Apa, să îngenuncheze și să-i sărute picioarele.

Buza de trandafir ca să-i dea culoare soarbe
Sângele privighetorii, de la moarte s-o scape.

¹ Apă curgătoare în rai