Ningea bogat, și trist ningeal; era tîrziu
Cînd m-a oprit, în drum, la geam clavirul;
Și-am plîns la geam, și m-a cuprins delirul
-
Amar, prin noapte vîntul fluiera pustiu.

Un larg și gol salon vedeam prin draperii,
Iar la clavir o brună despletită
Cînta purtînd o mantie cernită,
Și trist cînta, gemînd între făclii.

Lugubru marÈ™ al lui Chopin
Îl repeta cu nebunie…
Și-n geam suna funebra melodie,
Iar vîntul fluiera ca țipătul de tren.

Apoi, veni și-o blondă în salon…
Și-aproape goală prinse, adormită,
De pe clavir, o scripcă înnegrită -
Și urmări, pierdută, marșul
monoton.

Înaltă, despletită, albă ca de var,
Mi se părea Ofelia nebună…
Și lung gemea arcușu-acum pe strună
ÃŽngrozitorul marÈ™ lugubru, funerar.

Cîntau amar, era delir, -
Plîngea clavirul trist, și violina -
Făcliile își tremurau lumina,
Clavirul catafalc părea, și nu clavir.

Tîrziu, murea clavirul lung gemînd;
Luptau făcliile în agonie…
Și-ncet se-ntinse-o noapte de vecie,
Și-n urmă, greu, un corp am auzit
căzînd.

Vai, de-atunci îmi pare lumea și mai tristă,
Viața-i melodie funerară…
Și nu mai uit nebuna lăutară -
Și transfigurata, trista claviristă.