Trebuie sã admitem cã între anii 1830 È™i 40 vor fi esistat abuzuri È™i neajunsuri îndestule în È›ãrile noastre, pentru cã neajunsurile se È›in de natura lumii aceÈ™tia, încât oricând ne putem ruga, ca bãtrânii, ca sã nu dea Dumnezeu omului atâta necaz cât poate duce. ÃŽn epoca aceea în care s-a nãscut Regulamentul È™i-au ivit capul È™i cele dintâi idei liberale È™i, ca totdauna, relele de atunci au fost atribuite claselor stãpânitoare. Daca mergea lumea rãu, boierii erau de vinã. Cãci lipseau garaniÈ›ele, lipsea suveranitatea poporului, lipsea controlul, abuzurile erau la culme, toÈ›i furau È™i liberalii ziceau; DaÈ›i-ne nouã È›ara pe mânã È™i veÈ›i vedea ce om face dintr-însa, cerul pe pãmânt, nu altceva! Ca È™i acum, ei fãgãduiau marea cu sarea, ca È™i acum cauza tuturor relelelor era cã clasele privilegiate domneau, cã dispuneau fãrã control de avuÈ›iele È›ãrii, cã jupuiau lumea È™i-È™i fãceau de cap.
Bun. S-au dus privilegiele. Astãzi naÈ›iunea controleazã tot ce se face. Nu mai esistã abuzuri, nici hoÈ›ii, suntem stãpâniÈ›i de legi absolut drepte, cari ne garanteazã toate libertãÈ›ile ce sunt cu putinÈ›ã.
Sã facem deci izvodul averilor noastre.
Avem în avere: Camere, consilii comunale È™i judeÈ›ene, primari, notari, advocaÈ›i, profesori de universitate, academii etc. etc., toate plãtite cu bani în numãrãtoare.
Avem la datorii: o jumãtate de miliard de franci datorie publicã, o scãdere regulatã atât a muncitorilor agricoli cât È™i a breslaÈ™ilor, o despoiare mai neînduratã a È›ãranului, ba sãrãcirea claselor de sus, produsã prin sãrãcirea generalã, iar negoÈ› È™i meserii în mâni strãine.
Am admis legiuiri strãine? Ei bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuinÈ›ele cãruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau È™i cari È™tiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferã publicã pentru plante exotice, de care planta autohtonã moare.
Cãci azi avem cele mai înaintate instituÈ›ii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franÈ›uzeÈ™ti, consilii judeÈ›ene È™i comunale. Stãm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rãu, cãci instituÈ›iile nouã nu se potriveau cu starea noastrã de culturã, cu suma puterilor muncitoare de cari dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie sã le sleim pe acestea pentru a întreÈ›ine aparatul costisitor È™i netrebnic al statului modern.
Suntem È›ãrani, curatã socotealã, È™i È›ãrãneÈ™te ar fi trebuit sã gospodãrim. Þãranul, oricât seu la rãrunchi ar avea, bani n-are, È™i statul modern are nevoie de bani. Un pas pe care-l face deputatul în Camerã, o prostie care o zice, costã pe È›arã bani È™i banul e muncã. Un È™ir scris de un ajutor de ajutor de primar la sat costã bani È™i banul e muncã. O prelegere rea È›inutã la universitate costã bani È™i banul e muncã - în sfârÈ™it banul este pretutindenea reprezentantul È™i tãlmãcirea citeaÈ›ã a muncii, într-însul e sudoare È™i putere muscularã È™i, precum arãtãtorul pe ceasornic spune la numãrul cutare câte ceasuri au trecut, asemenea suma din buzunarul meu aratã cât s-au muncit pentru mine în societatea omeneascã.
Dar va zice cineva : Ei È™i? Cu munca românului nu pot face stat constituÈ›ional cu libertate, egalitate, fraternitate È™i suveranitate? FranÈ›ujii sunt farmazoni de au putut-o face, - È™i noi sã nu putem? Nu suntem noi oameni È™i nu putem sã ne luãm dupã dânÈ™ii? Adicã ei sã fie mai cu cap decât noi?
Adevãrat. FranÈ›uzul nu-i mai cu cap decât noi ... dar mai este un cusur la mijloc, care ne-mpiedicã sau ar fi trebuit sã ne-mpiedice.
FranÈ›uzul ia o bucatã de metal în preÈ› de 50 de parale È™i-È›i face din ea un ceasornic pe care È›i-[l] vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lânã cu un franc È™i el È›i-o trimite înapoi sub formã de postav È™i-È›i ia pe aceeaÈ™i oca 20 de franci; franÈ›uzul ia paie de orez, care nu-l È›in nimica, È™i-È›i împleteÈ™te din el[e] o pãlãrie pe care nevasta dumitale dã trei sau patru napoleoni.