Biographie E.T.A. Hoffmann
Ernst Theodor Amadeus Hoffmann - de fapt Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann, cel de-al treilea prenume fu ales mai târziu de către autor, din admirație pentru Mozart - a fost un scriitor, compozitor și pictor romantic german (n. 24 ianuarie 1776 la Kaliningrad - d. 25 iulie 1822 la Berlin). Celebru mai ales ca prozator, el a cultivat genul nuvelistic, cel fantastic și al basmului cult. Datorită pregătirii muzicale el a activat și ca libretist, teoretician și critic muzical. Unele dintre cele mai celebre povești și povestiri ale sale sunt Piticuț - zis și Cinabru, Spărgătorul de nuci, Elixirele diavolului, Urciorul de aur și Domnișoara de Scudery.
Fiu al unui jurist, Ernst Theodor crescu din 1780, de la divorțul părinților, alături de mama sa în casa bunicilor de linie maternă. El se bucură de la o vârstă fragedă de o bună pregătire muzicală și se îndeletnici cu desenul, dovedind aptitudini mai ales în domeniul caricaturii. Despărțit de fratele său, el își petrecu copilăria într-un mediu de oameni în vârstă, a cărui austeritate deveni mai târziu o temă a prozei sale.
În orașul natal el frecventă cursurile elementare de la "Burgschule" și studie între 1792 și 1795 dreptul, conform tradiției de familie. Încă din timpul școlii îl legă o prietenie trainică de Theodor Gottlieb von Hippel (1775–1843). Altfel decât colegii săi, care se străduiau conform uzanțelor de atunci să-și însușească o cultură cât mai vastă, frecventând prelegeri de istorie, filologie sau filosofie, Hoffmann se mărgini la studiile de drept. După primul examen de stat el a activat ca referendar la Kaliningrad, locuind încă la bunici și dorind deja să se dedice artei. În 1796 deveni asesor al administrației de stat din G³ogów (pe atunci Glogau) și în 1768 referendar la Kammergericht din Berlin. În această perioadă încheie logodna cu verișoara sa Minna Doerffer.
Cel de-al doilea examen de stat îl susținu cu succes în 1799 (după alte surse în 1800) și se angajă după aceea ca asesor la Judecătoria din Poznañ (Posen). În Poznañ făcu cunoștință cu poloneza Maria Thekla Michalina Rorer-Trzynska, cu care se căsători în 1802, după ce anulă logodna cu Minna. În același an el fu transferat disciplinar la P³ock, din cauza unor caricaturi apărute anonim, în care erau batjocorite oficialitățile prusace. În 1803 (după alte surse în 1804) el își continuă cariera în calitate de consilier de stat la Varșovia. Aici el veni prin intermediul amicului său Julius Eduard Hitzig (1780-1849) pentru prima oară în contact cu cercul romanticilor de la Berlin, din rândul cărora și-i alese ca prieteni pe muzicianul F. A. Morgenroth și pe poetul Zacharias Werner. La Varșovia Hoffmann preluă în 1806 postul de dirijor al "Societății Muzicale". În același an trupele napoleoniene desființară administrația prusacă a Varșoviei, ceea ce determină, în vara lui 1807, plecarea lui Hoffmann la Berlin.
Lipsit în Berlin de orice mijloc de trai, Hoffmann se stabili în septembrie 1807 în Bamberg. La teatrul din acel oraș el preluă întâi funcția de capelmaistru, apoi și cea de compozitor de muzică de scenă și de asistent răspunzător cu decorurile. După închiderea teatrului în 1809 el se văzu nevoit să supraviețuiască dând ore de pian și de canto. Atunci debută și cu recenzii în paginile ziarului "Allgemeine Musikalische Zeitung", făcând în același timp cunoștință cu mai mulți medici de ospiciu și purtând în anturajul lor numeroase discuții pe teme de psihologie, psihiatrie și magnetism. La Bamberg se îndrăgosti de o elevă de-a sa în vârstă de șaisprezece ani, Julia Mark. După ce părinții acesteia se îngrijiseră să o mărite, evitând astfel scandalul, Hoffmann părăsi orașul francon.
Între 1813 și 1814 scriitorul fu numit director muzical al ansamblului lui Joseph Seconda, care susținea spectacole la Dresda și Leipzig. După diferențe cu Seconda el reveni, în septembrie 1814, în serviciul de stat, în care avansă prin numirea în funcțiunea de consilier la "Kammergericht" de la Berlin (1816), apoi în calitatea de membru al unei comisii de anchetare a delictelor de trădare (1819) și de membru al Senatului de pe lângă Curtea Supremă de Apel (1821). Începând cu luna octombrie a anului 1814 Hoffman frecventă în mod regulat cercul literar format din Hitzig, Chamisso, de la Motte Fouqué, David Ferdinand Koreff ș. a., supranumit cercul "Fraților Serapion". El întreținu de asemenea relații de prietenie cu actorul Ludwig Devrient, precum și cu scriitorii Ludwig Tieck și A. F. Bernhardi.
În ianuarie 1822 i se confiscă de către autorități manuscrisul povestirii Meșterul Purece, în care era parodiată tagma funcționărimii prusace. Deja grav bolnav, Hoffmann mai apucă doar să conceapă o pledoarie împotriva acuzațiilor de denigrare a funcționarilor de stat, de lezmaiestate și de încălcare a regulilor de confidențialitate. Datorită acestei pledoarii, importantă pentru posteritate deoarece conține principiile poetologice ale scriitorului, fu permisă publicarea povestirii sub o formă cenzurată. Lui Hoffmann i se interzise însă orice activitate literară. Acesta muri pe data de 25 iulie 1822, din cauza unei boli ale coloanei vertebrale.
Opera literară
1814
Urciorul de aur, basm
Scrieri fantastice în maniera lui Callot (4 vol.), cu o prefață de Jean Paul
1815
1815-1816 Elixirele diavolului
1816 Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor
1817 Nocturnele
1818
Meșterul Martin butnarul și calfele lui, nuvelă
Minele din Falun
1819
Piticuț - zis și Cinabru
Aducătorul de somn
Consilierul Krespel
1819-1821 Frații Serapion (4 vol.)
1820 Domnișoara de Scudery, nuvelă
1820-1822 Părerile despre viață ale motanului Murr
1821 Cavalerul Gluck
1822 Meșterul Purece
Opera muzicală
Opera Dragoste și gelozie, după o piesă de F. Calderon
1808 Legământul solemn
Cinci sonate pentru pian
1813 – 1814 Opera Undine pe un libret de La Motte Fouqué, reprezentată în premieră în 1816, la Berlin
Ediții ale operelor în limba română
Elixirele diavolului. Roman, București : Minerva 1970.
O mireasă la loterie. Nuvelă fantastică, Iași : Agora 1992.
Părerile despre viață ale motanului Murr, București : Univers 1985
Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor. Basm, Chișinău : Lit. Artistică 1989.
Ulciorul de aur, București : Ed. Ion Creangă, 1992.
Ediții ale operelor în limba germană
Werke in drei Bänden, Berlin und Weimar : Aufbau-Verlag, 1976.
Werke, Leipzig 1896.
Gesammelte Schriften, 11 vol., Berlin 1845.
***
Ernst Theodor Amadeus Hoffmann (* 24. Januar 1776 in Königsberg; †25. Juni 1822 in Berlin; Vorname eigentlich: Ernst Theodor Wilhelm, 1805 umbenannt in Anlehnung an den von ihm bewunderten Wolfgang Amadeus Mozart) war ein Schriftsteller der Romantik, Jurist, Komponist, Kapellmeister, Musikkritiker, Zeichner und Karikaturist.
Hoffmanns Vorfahren väterlicher- und mütterlicherseits waren Juristen. Sein Vater, Christoph Ludwig Hoffmann war Advokat in Königsberg in Preußen und heiratete 1767 seine Cousine Luise Albertine Doerffer. Ernst Theodor Wilhelm war das jüngste von drei Kindern. Die Eltern trennten sich 1778. Hoffmann blieb bei der Mutter, während sein älterer Bruder beim Vater blieb (der zweite Sohn war im Kindesalter verstorben). Die Mutter zog mit ihm zurück in ihr Elternhaus, wo noch ihre Mutter, zwei Schwestern und ein Bruder lebten. Die Geschwister von Luise Albertine waren alle unverheiratet geblieben und sahen sich in der Pflicht, den Jungen mit zu erziehen, zumal seine Mutter, einmal zurück im Elternhaus, sich kaum selbst versorgen konnte. In dem Haus lebte eine Zeitlang auch Zacharias Werner mit seiner Mutter, sodass sich Hoffmann und Werner hier kennenlernten.
Hoffmann besuchte die Burgschule in Königsberg. Ihn verband eine innige Freundschaft mit seinem Klassenkameraden Theodor Gottlieb von Hippel (1775–1843), den er 1786 kennengelernt hatte. Von Hippel war der Freund, der Hoffmann unterstützte, ermahnte und der ihm wie ein großer Bruder war. Auch in späteren Jahren blieb diese Freundschaft durch einen regen Briefwechsel erhalten, in dem Hoffmann die Freundschaft bis ins Künstlerische hochstilisierte, obgleich er manchmal argwöhnte, Hippel habe sich von ihm distanziert. Obwohl beide fast gleich alt waren, durchlief Hippel die Juristenausbildung rascher. Überdies kam er 1796 in den Genuss einer großen Erbschaft, die ihn zum Majoratsherrn ausgedehnter Besitzungen im westpreußischen Ort Leistenau machte. In den Jahren 1809 bis 1813 war die Verbindung zwischen beiden sogar abgebrochen.
Die Inschrift der Gedenktafel in der Charlottenstraße 56 in Berlin-Mitte:
Der Schriftsteller
Kammer-Gerichts-Rath
Ernst Theodor Amadeus
Hoffmann
wohnte hier selbst vom Juli 1815 bis
zu seinem am 25. Juni 1822 erfolgten Tode.
Seinem Andenken
die Stadt Berlin 1890
E. T. A. Hoffmanns Grab befindet sich auf dem Friedhof III der Gemeinde der Jerusalem- und Neuen Kirche vor dem Halleschen Tor in Berlin. Der Grabstein wurde von seinen Freunden gestiftet. Er trägt neben dem Geburts- und Sterbedatum und der Vornamensabkürzung E. T. W. (amtlich war ein E. T. A. nicht zulässig) die Inschrift:
Kammer Gerichts-Rath
Ausgezeichnet
Im Amte
Als Dichter
Als Tonkünstler
Als Maler
Gewidmet von seinen Freunden
Sein Nachlass liegt bei der Staatsbibliothek zu Berlin und beim Märkischen Museum. Hoffmann-Sammlungen gibt es bei der Staatsbibliothek Bamberg und bei der Universitätsbibliothek München (Bibliothek Carl Georg von Maassen).
|