agonia
deutsch

v3
 

agonia.net | Richtlinien | Mission Kontakt | Konto erstellen
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Weitere Texte dieses Autors


Ãœbersetzung dieses Textes
0

 Kommentare der Mitglieder


print e-mail
Leser: 20629 .



Vaccinarea
prosa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
von [Mironflorin ]

2013-12-31  | [Text in der Originalsprache: romana]  

zum Originaltext  | 



Dacă mă apuc acum, dragi prieteni, să vă zic povestea asta, n-am s-o fac în niciun caz pentru a vă da o nouă pildă a şireteniei femeieşti ori a prostiei bărbăteşti. Ci v-o istorisesc mai degrabă deoarece conÈ›ine anumite curiozităÈ›i psihologice care vă vor interesa pe dumneavoastră ca şi pe oricine altcineva şi din care omul, dacă o fi cu băgare de seamă, are să tragă ditamai învăÈ›ătura pentru viaÈ›ă. ÃŽnsă vreau să resping din start reproşul cum că aş vrea să mă fudulesc cu faptele mele rele din trecut ori cu uşurătatea minÈ›ii pe care astăzi o regret din tot sufletul şi, cum părul mi-a încărunÈ›it, iar picioarele mi-au ologit, nu mai am nici cheful şi nici tăria pentru asemenea isprăvi.
- N-ai de ce să te temi, tinerelul meu scump şi drag, mi-a spus Fanny într-o seară frumoasă pe când bărbatu-su tocmai sosise acasă, căci soÈ›ii sunt în general geloşi numai atâta timp cât nu au niciun motiv pentru asta. Din secunda în care au realmente un motiv să fie geloşi sunt loviÈ›i de o orbire de nevindecat.
- Mina lui nu-mi prevesteşte nimic a bun, am răspuns eu în surdină. Pare-mi-se că a mirosit ceva.
- Mina asta ai interpretat-o tu greşit, sufleÈ›elul meu, a zis ea. Expresia feÈ›ei lui nu este decât rezultatul unui mijloc ticluit de mine pe care i l-am aplicat pentru a-l face imun odată pentru totdeauna la orice acces de gelozie şi care să-l împiedice să mai arunce vreo bănuială neliniştitoare asupra ta.
- Şi în ce constă acest mijloc? am întrebat eu uimit.
- E un fel de vaccinare. – ÃŽn aceeaşi zi în care m-am hotărât să te iau de amant, i-am vorbit pe faÈ›ă că te iubesc. De atunci i-o repet în fiecare zi când se culcă şi când se scoală. ÃŽi spun: ai toate motivele să fii gelos pe tinerelul acela drăguÈ›; îmi place nespus şi dacă n-am încălcat jurămintele căsniciei, asta nu e nici meritul meu şi nici al tău; doar datorită lui s-a întâmplat că îți rămân atât de credincioasă.
ÃŽn acea clipă, am înÈ›eles de ce bărbatul ei, cu toate că prevenitor peste poate, mă privea uneori, atunci când avea impresia că nu-l văd, cu un zâmbet straniu de dispreÈ› şi compătimire.
- Şi crezi că acest mijloc îşi va păstra efectul pe-o durată îndelungată? am întrebat eu alarmat.
- E infailibil, mi-a răspuns ea cu siguranÈ›a de sine a unui astronom.
Cu toate acestea, am avut mari îndoieli în ce priveşte exactitatea socotelilor ei psihologice până în ziua în care o păÈ›anie petrecută în nişte condiÈ›ii incredibile mi-a dat o învăÈ›ătură şi mai straşnică.
Pe atunci locuiam în centrul oraşului, pe o străduÈ›ă îngustă, într-o cămăruÈ›ă mobilată la etajul patru al unui imobil înalt de locatari şi unde aveam obiceiul să dorm până târziu în zi. ÃŽntr-o dimineaÈ›ă însorită, cam pe la ora nouă, s-a deschis uşa şi a intrat ea. N-aş povesti ce-a urmat dacă nu ar furniza dovada pentru cea mai uimitoare şi totodată cea mai uşor de înÈ›eles orbire ce poate izbi mintea unui om. – Şi-a dat jos toate hainele şi s-a întins lângă mine. IubiÈ›i prieteni, să nu care cumva să vă aşteptaÈ›i ca povestea mea să fie împănată cu detalii stânjenitoare ori picante. Mai subliniez încă o dată că nu stă în intenÈ›ia mea să vă delectez cu obscenităÈ›i. – De cum cuvertura i-a acoperit nurii s-au auzit paşi îndărătul uşii, apoi ciocănituri. Ridicându-mă din pat - de-abia dacă apuc să-i acopăr capul cu pledul, când păşeşte înăuntru soÈ›ul ei, scăldat în sudoare şi gâfâind ca urmare a sforÈ›ării pe care a făcut-o pentru a urca până la mine cele o sută douăzeci de trepte; chipul însă îi era străluminat de fericire.
- Am vrut să te întreb dacă vrei să faci o ieşire cu mine, cu Röbel şi cu Schletter. Luăm trenul până la Ebenhausen şi de acolo bicicleta până la Ammerland. Eu unul, aveam de gând să-mi fac de lucru acasă, dar cum nevastă-mea a plecat dis-de-dimineaÈ›ă la familia Brüchmann să vadă cum o mai duce ăl mic, iar vremea e atât de frumoasă nu mi-am mai găsit astâmpăr. Am dat peste Röbel şi Schletter în cafeneaua Luitpold şi-am pus la cale o evadare. Trenul nostru pleacă la zece cinzeci şi şapte.
ÃŽntre timp, am avut răgazul să mă mai adun. Am spus râzând:
- Vezi prea bine că nu sunt singur.
- Da, am văzut, mi-a răspuns el cu un zâmbet insinuant. La care ochii lui începură să licărească, iar bărbia să i se legene în sus şi în jos. A făcut şovâind un pas înainte şi se găsea acum foarte aproape de scaunul pe care îmi pusesem hainele. Pe spătarul scaunului se afla o cămăşuÈ›ă fină de batistă cu dantele, fără mâneci, cu iniÈ›ialele brodate cu roşu, şi, peste ea, doi ciorapi lungi, de mătase neagră ajurată şi cu clini aurii. Cum nu mai era nimic altceva care să indice o fiinÈ›ă femeiască şi-a aÈ›intit privirile asupra lor cu o lubricitate făÈ›işă.
Aceasta a fost clipa hotărâtoare. Nu i-ar mai fi trebuit decât un moment şi şi-ar fi adus aminte că a mai văzut undeva în viaÈ›a asta articolele acelea de îmbrăcăminte. Fie ce o fi, trebuia să îi smulg luarea-aminte de pe priveliştea fatală şi să-l îmbrobodesc în aşa hal, încât să nu-i mai alunece uitătura într-acolo. Dar pentru a reuşi aveam nevoie de ceva cu totul inedit. Gândurile acestea care-mi dospiseră grabnic în creier m-au condus să comit o grosolănie atât de monstruoasă pe care, deşi m-a salvat din situaÈ›ia respectivă, n-am reuşit să mi-o iert nici după douăzeci de ani.
- Nu sunt singur, am zis eu. Dacă ai şti cât e de splendidă fiinÈ›a asta, m-ai invidia cu siguranÈ›ă. La care mi-am apăsat braÈ›ul care trăsese cuvertura peste capul ei asupra locului unde trebuia să-i stea gura pentru a împiedica - cu riscul de a o sufoca - orice icneală din partea ei. Privirile lui alunecau lacome peste unduirile pledului.
Şi în acea clipită avu loc acel lucru monstruos, acel lucru inedit. Am apucat cuvertura de partea cea mai de jos şi am ridicat-o până la gât în aşa fel, încât i-a rămas acoperit numai capul.
- Ai mai văzut în viaÈ›a ta o asemenea minunăÈ›ie? l-am întrebat eu.
Ochii îi erau boldiÈ›i, însă îl apăsa o stânjeneală vădită.
- Mda, da – n-ai ce spune – ai gusturi bune, eu, însă, trebuie să plec – te rog să mă ierÈ›i – că te-am deranjat. Apoi s-a retras spre uşă, iar eu, fără să mă grăbesc, am întins înapoi mindirul. Pe urmă, am țâşnit în picioare şi m-am proÈ›ăpit lângă uşă, în faÈ›a lui ca să-i fac imposibilă revederea ciorapilor de pe scaun.
- Vin oricum la Ebenhausen cu trenul de amiază, am spus eu, în vreme ce el apucase deja clanÈ›a. Poate mă aşteptaÈ›i la hanul de lângă poştă. Şi pe urmă plecăm împreună mai departe la Ammerland. Va fi un turneu fain. Multe mulÈ›umiri pentru invitaÈ›ie.
A mai făcut câteva apropouri glumeÈ›e şi bine intenÈ›ionate şi a părăsit încăperea. Eu am rămas pe loc de parcă aş fi prins rădăcini până când i-am auzit paşii îndepărtându-se spre ieşire.
Vreau să mă feresc de a mai zugrăvi starea cumplită de mânie şi disperare în care s-a găsit femeia vrednică de milă după această scenă. Se vedea că îşi ieşise din țâțâni şi a dat dovadă de o ură şi de o desconsiderare cum nu mi-a mai fost dat să aud în viaÈ›ă. ÃŽn vreme ce se îmbrăca grăbită, m-a ameninÈ›at că mă scuipă în faÈ›ă. Fireşte că am renunÈ›at la orice încercare de a mă apăra.
- Şi unde ai de gând să te duci acuma?
- Habar n-am... să mă aruncă în apă... acasă... sau poate chiar la familia Brüchmann să văd cum îi mai merge lu’ ăl mic. Habar n-am!
-

La amiază, înspre ora două, la umbra castanilor, lângă hanul din apropierea poştei din Ebenhausen şedeau Röbel, Schletter, prietenul meu şi cu mine şi ne delectam cu găini fripte garnisite c-o salată colorată şi zemoasă. Prietenul meu a cărui stare sufletească o scrutam bănuitor m-a liniştit prin dispoziÈ›ia extrem de veselă în care se afla. ÃŽmi arunca priviri poznaşe, îşi freca mâinile triumfător, chicotind şi fără să explice ce îl veseleşte atât de tare. Turneul s-a desfăşurat fără poticneli, iar seara, pe la ora zece, am ajuns din nou la oraş. SosiÈ›i la gară, ne-am pus pe taclale într-o berărie.
- Acum permiteÈ›i-mi, a spus prietenul meu, s-o iau spre casă să-mi aduc nevasta. Toate ziulica a stat cu copilaşul suferind şi o să ne-o ia în nume de rău dacă o lasăm să-şi petreacă seara de una singură acasă.
Curând după aceea a venit cu ea în grădina asupra căreia convenisem. ConversaÈ›ie s-a învârtit fireşte în jurul turneului a cărui lipsă de incidente a fost umflată după puterile fiecărui participant până a ieşit din ea aventuri demne de a fi povestite. Tânăra femeie a fost cam scumpă la vorbă, cam stingherită, şi nu m-a învrednicit cu nicio privire. Din contră, chipul bărbatului era şi mai jovial decât fusese după-amiaza purtând acea expresie de triumf care-mi părea atât de misterioasă. Privirile sale semeÈ›e, triumfătoare se lăsau acum mai mult asupra nevestei sale îngândurate, decât asupra mea. S-ar fi zis că încerca o desfătare lăuntrică, profund îmbucurătoare.
De-abia o lună mai târziu, când m-am regăsit singur cu femeia mi s-a lămurit această enigmă. După ce din nou am lăsat reproşurile cele mai aprige să plouă asupra mea, s-a înstăpânit o pace de suprafaÈ›ă după a cărei trudnică restabilire ea mi-a mărturisit cum bărbatul ei ajungând în acea seară acasă între patru ochi cu ea i-a È›inut următoarea cuvântare cu braÈ›ele încrucişate: CopiliÈ›a mea, ştiu acuma ce hram poartă tinerelul tău drăguÈ›el şi scump. ÃŽmi spui zi de zi că îl iubeşti şi n-ai idee ce festă îți joacă. Azi i-am făcut o vizită unde stă; bineînÈ›eles că nu era singur. Şi mi s-au deschis acuma ochii de ce nu-È›i dă nicio importanÈ›ă şi îți respinge cu dispreÈ› sentimentele. Iubita lui e o femeie de o frumuseÈ›e trupească atât de fermecătoare şi de năucitoare, încât tu cu graÈ›iile tale nu prea înfloritoare n-ai nicio şansă să te măsori cu ea.
Iată, dragi prieteni, care a fost efectul vaccinării. Şi vi l-am înfăÈ›işat ca să vă puteÈ›i păzi de atare farmece.


.  | Index








 
shim Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst shim
shim
poezii  Suche  Agonia.Net  

Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net

E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!