I
Cum eram în coupeu, domnul de lîngă mine spune:
Pe dumneavoastră nu vă pot călca pe picioare.
Eu întreb: De ce?
Domnul spune: Nu aveți picioare.
Eu spun: Se vede ?
Domnul spune: Firește.
Îmi scot picioarele din rucsac. Le-am învelit în șervețele. Le-am luat ca amintire.
Domnul spune: Ce sunt astea?
Eu spun: Picioarele mele.
Domnul spune: Aveți picioarele la îndemînă și totuși nu înaintați.
Eu spun: Din păcate.
După o pauză, domnul spune: Ce intenționați să faceți fără picioare?
Eu spun: Nu mi-am bătut capu’ cu asta încă.
Domnul spune: Fără picioare e cam dificil pînă să încercați să vă omorîți.
Eu spun: Asta e-o glumă cam de prost gust.
Domnul spune: Nu chiar. Dacă vreți să vă spînzurați, trebuie întîi să vă suiți pe marginea ferestrei. Și cine are să vă deschidă robinetul la gaz, dacă ați dori să vă intoxicați? De revolver vă puteți face rost, în secret, numai printr-un om. Dar dacă ratați ținta? Ca să vă înecați, trebuie să luați o mașină, iar de pe șosea trebuie să vă care doi asistenți la rîul care ar trebuie să vă poarte pînă la mal.
Eu spun: Am acum pentru ce să mă îngrijorez.
Domnul spune: Vă înșelați, mă gîndesc, de cînd v-am văzut aici, cum să ne descorosim de dumneavoastră. Credeți că un om fără picioare e o priveliște plăcută? Are vreun drept la existență? Din contră, dumneavoastră tulburați considerabil sentimentul estetic al semenilor.
Eu spun: Sunt un respectabil profesor universitar de etică și estetică. Să îmi spun numele?
Domnul spune: Cum vreți să faceți asta? Bineînțeles că nici nu vă puteți imagina cît de imposibil sunteți.
Mă uitam melancolic la ciotele mele.

II

Chiar atunci doamna de alături spuse:
-Să nu ai picioare, trebuie să-ți dea o senzație ciudată.
Eu spun: Da.
Doamna spune: Nu vreau să ating un om care nu are picioare.
Eu spun: Sunt foarte curat.
Doamna spune: Trebuie să-mi depăsesc un mare dezgust erotic, pentru a vorbi cu dumneavoastră, darămite să vă privesc.
Eu spun: Ei!
Doamna spune: Nu cred că sunteți un răufăcător. Poate sunteți un om isteț, demn de iubire. Dar, din cauza picioarelor lipsă, nu pot, în ciuda bunăvoinței mele, să am relații cu dumneata.
Eu spun: Omul se obișnuieste cu orice.
Doamna spune: Cînd cineva nu are picioare o face pe femeie, de la natură foarte simțitoare, să aibă un sentiment neprecizat, de o adîncă groază. De parcă ați fi comis un păcat dezgustător.
Eu spun: Dar sunt nevinovat. Primul picior l-am pierdut în entuziasmul că am devenit profesor universitar, pe al doilea l-am prăpădit, cînd, adîncit în gînduri, am găsit o lege estetică importantă, care urma să ducă la o schimbare fundamentală în disciplina noastră.
Doamna spune: Cum sună legea asta?
Eu spun: Legea spune că: Nu contează decît structura sufletului și a spiritului. Cînd sufletul și spiritul sunt minunate, corpul trebuie considerat frumos, fie acesta cocoșat sau diform.
Doamna își ridică ostentativ rochia și-mi arată pînă la marginea superioară a coapsei, niște picioare grozave, acoperite cu mătase, ce ies ca niște ramuri minunate dintr-un corp apetisant.
Între timp doamna spune indiferentă: Poate aveți dreptate, deși la fel de bine se poate spune și contrariul. În orice caz un om cu picioare e ceva mai mult decît unul fără.
De aceea mă părăsi, pășind mîndră afară.