RUGÃCIUNE DE POET



Fă-mi Doamne rost de-o axiomă
Mai rezistentă la purtat,
Să pot răzbi,din vomă-n vomă,
Cu optimismul prescurtat…


Că-i prea pe dos ce se întâmplă
ÃŽn lumea asta de consum.
Mi-au răsărit trei crini la tâmplă
Dar cum pot,Doamne,să-mi asum


Nemăsurata lor lumină –
Care nu pare-a scăpăta –
Fără o diplomă divină
Semnată chiar de mâna ta


De-aceea te și-ntreb,Stăpâne
A tot ce-i încă mărginit,
După uitare,cum rămâne
Cu partea mea de infinit ?