Se crapă de ziuă. Soarele se ridică din valuri.
Dar marea spuse: "Nu încă, mai rămâi o clipă cu mine."
Soarele spuse: "Am de lucru, mă voi întoarce, către seară."
Marea spuse: "Ce-am să fac între timp?"
Soarele spuse: "Între timp, ai să-mi răsfrângi chipul".

Și marea purtă chipul său de lumină la piept, și soarele porni să se lupte cu norii și spiritele întunecate, și, ori de câte ori privea în jos, își vedea reflexele în valuri, și sabia sa era mai puternică și-i supunea pe vrăjmașii care strigau: "Să fugim, căci marea-l iubește!"
Atât de puternică, marea, purtându-i chipul soarelui, și-atât de puternic, soarele, cât timp se simțea iubit. Dar seara căzu, și soarele coborî în mare, uriaș, radios. Marea secă sub scutul de foc. Și fiecare sărut aprinse o stea și dragostea lor se-nălța pe cer ca o lună blândă. Și toti exclamau văzând-o: "Să ne iubim ca marea și soarele!"