Lui Nichita Stănescu, Petre Stoica, Adam Puslojici, Srba Ignjatovici

suntem la masă aproape toți
petre adăpostit în barba lui de iarbă uscată
nichita uitându-se la înger cu două pete de cer
adam care tocmai l-a încuiat pe dumnezeu într-o garsonieră
și srba uimit de tăcerea și înțelepciunea propriului vis
iar eu în loc să mă plâng că-mi scufundară corăbiile
în strâmtoarea blestemată a zilei
îmi amintesc cum alergam după soare cu cercul

totul ar fi bine
cugetă unul
dacă ne-am mai putea vedea
la un secol odată

o bucată de brânyă mai cântă pasărea
în munții carpați
un ardei și-o ceapă mai scoate ciutura
din fântânile serbiei
un lăutar și-o bardacă de vin
mai putem cumpăra
punând vers de la vers
chiar dacă luna nu ne mai sărută pe gură
când ne-ntoarcem spre dimineață
din patul vreunui cântec mirosind a femeie

masa e-ntinsă pe fluviu
și nu ne vedem între noi

ce bine-ar fi cugetă unul
dacă ne-am mai putea întâlni
chiar așa
la un secol odată