Ne scapă mereu cîte ceva în viață,
De aceea trebuie să ne naștem
Mereu.

Soldaților le scapă mai ales
Pacea,
Obișnuiți să doarmă
ÃŽn zgomot de tobe, de tunuri,
La prima liniște deschid ochii,
Atît de larg îi deschid,
Că intră-n ei iarba și păsările
Ca în craterele vulcanilor stinși.

Somnambulilor le scapă nevăzută
Luna
Și se trezesc în mormînt
Și umblă tiptil pe acoperișurile coșciugelor
Și se suie-n vîrful unui fir de iarbă
Care-i aruncă afară
La gălbenușul ciudatei planete.