Nici norii însoriți ai acestei dimineți nu-și pot croi asemenea veșminte
Nici femeia din ambulanță
A cărei inimă roșie îi înflorește uimitor prin palton.

Un dar, un dar de iubire
Neașteptat
Nici de cer

Și care cu palide flăcări
Își arde fluizii de carbon, nici de aceste priviri
Posomorâte sub negre pălării.

O, dumnezeule, cine sunt eu
ca aceste guri târzii să-și înalțe strigătul
Într-o pădure de brumă, în zori de albăstrele.