Junglă a dimineții sărutare a mii de lacuri cenușii
orizonturile pădurii se deschid cu violență
un curcubeu frânt decolorează ramurile
întâmpin nașterea cu genunchii împovărați.

Povești de părăsire pământul își frământă visul
și cântărește blândețea gesturilor încă reținute
pacea se înverșunează la umbra mestecenilor albi
pe linia dreaptă a lungilor amintiri.

Arborii de umbră își alunecă mănunchiul de oase
mizeriei păsărilor la creșterea nerăbdării
am mâini pline de revoltă în măruntaiele liniștii
și totuși nesfârșite iertări în adâncimea apelor.

Singurătatea mea, de a trăi, a împrumutat sunete de piatră
brândușele de foame imită nenorocirea
inima piscurilor se zbate la buza culorilor
în străfundurile osoase unde pasc râurile.

Descopăr la evocările plopului verde
amintirile de copil pline de lucruri uriașe
și de ofrande în foc de animale și plante
pentru a aduce ușurare severilor zei amari.

Portic de frumusețe, vitraliu liniștit,
o aripă primește zorile și paloarea vârstei
încep să mor ca un nisip al plajei
epuizare de piatră de sare și de ceruri.

Mă căsătoresc dimineața cu deznodământul fără pată
mișcarea sărbătorii la sevele vâlcelelor
petuniile grele și crinul sălbatic
ploile încete în lucerna leneșe.

În mână floarea extremă și încetineala operei
respir la răsuflarea mobilă a timpului
la viitorul anotimp și grădinile latente
unde bucuria își va strecura grațiile ei de năpârcă.