Vorbim despre privirea-ți ce-mbracă aburii,
Misteriosul ochi cum este, albastru, verde, gri?
Schimbîndu-se în tandru cu-a visului splendoare
Reflectă indolența și-a cerului paloare.

Tu chemi aceste zile călduțe și-ncropite,
Ce fac să se topească în plîns inimi vrăjite,
Cînd zbuciumate rău, ele se-ntorc în somn,
În zeflemea agită pe nervii ce nu dorm.

Și semeni cîteodată cu zările frumoase.
Care aprind zenituri sezoanelor brumoase,
Așa cum strălucești, cu niște vederi ude,
Ce luminează cerul cu razele căzînde.

Periculoasă fată, seducătoare clime!
Te voi iubi la fel prin iarnă și prin brume,
Dar ști-voi să aprind chiar cînd veni-va gerul,
Plăceri mai ascuțite ca gheața și ca fierul?