Cînd la destrăbălați vin zorii albi și vineți,
Intrînd în armonie cu-arzîndul Ideal,
Avînd și mijlocirea unui mister fatal,
Un înger se trezește în jalnicii procleți.

Al cerurilor sfinte îndepărtat azur
De omul prăvălit, dar care mai visează,
Se cască, se deschide, cu hău-n rezonanță.
Astfel, dragă Zeiță, spirit lucid și pur,

Pe resturi fumegînde de josnice orgii
Imaginea ta scumpă, trandafirie, clară,
Prin ochii mei măriți fără-ncetare zboară.

Dar soarele-adumbrește lumina de făclii;
Mereu învingătoare, fantoma ta mi-apare,
Spirit strălucitor, ca sempiternul soare.