...demain! et puis demain encore,
Et puis toujours, demain!...*
Victor Hugo

În lupta cu traiul, săracul cînd pică
Și munca nu-i scoate, nici codrul de pîine,
Oftează, dar totuși nădejdea-i rămâne,
Nădejdea-i rămîne în ziua de mîine.

Tăcut, filozoful, voind să despice
Un gînd, o problemă adîncă-nțeleaptă,
Ades disperează, de ziua de mîine,
Dar ziua de mîine cu-ncredere-așteaptă.

Tîlharul din ocnă, sub silnică muncă,
În care sămînța durerii culege,
Chiar el nu-ncetează cu ziua de mîine,
Cu ziua de mîine credința să-și lege.

Și ziua de mîine e pîrghia-n care
Își reazămă omul un astăzi fatal,
E veșnic aproape și veșnic departe,
Și veșnic departe al liniștii mal!


*...mîine! și iar mîine, de-a pururi mîine!...