agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
|
||||||
agonia Empfohlene Texte
■ Gedanken am Abend
Romanian Spell-Checker Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-11 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Valeria Pintea
Baladă
I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară lângă plop Este-o casă nouă Cu ferești vro două, Casă șindilită Mândru văruită, Cu fața spre soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel, Și-apoi pentru el Ea rabdă ocară Și-n casă și-afară De s-a dus prin țară Poveste și veste, Și-apoi nu-i poveste, Firei plăcea tare Feciorul pe care Fată-sa-l iubea, Însă el n-avea Averi grămădite, N-avea căsi și vite; Fira deci fierbea Și mi se ciudea, Căci dânsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vâlfa mare... Tot așa și iară Și-acum stând afară Fira se ciudește Și mi se sfădește; Fata tort răschiră, Fuse pline-nfiră Și-nfirând oftează, Jalnic lăcrimează Și lăcrimând tace, Căci n-are ce face. Fira mi-o vedea Și din cap dădea Și din grai grăia: - “Fată, draga mea! Nu știu cum, nu-i bine, Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat De te râd prin sat, Și porți jale-amară De te râd prin țară! Nu știu ce-i cu tine Că deloc nu-i bine Că oftezi mereu, Lacrimi verși din greu Și tot gemi de sună, Parcă ești nebună, Și-apoi zile întregi Tu tot vii și-alergi Și-ți tot plângi norocul Și nu-ți afli locul! Nu știu ce-aș direge, Ca să-ți dai de lege Și să fii cuminte Ca și mai-nainte!” Fata răschira, Mama depăna Și iar cuvânta: - “Draga mamei, fată, Nu fi supărată, Nu tot suspina, Nu tot lăcrima, Că-mi faci gânduri grele, De mă-omor cu ele! Fii tu veseloasă, Căci tu ești mireasă, Ai mire, ca el, Tras prin un inel - Și el ți-a adus, Dar eu nu ți-am spus, La grumazi mărgele, Pe deget inele, Brâu și-ncingători, Zadie cu flori, Năfrămi de mătase Toate-n aur trase, Pe margini tivite, Toate-ntraurite!” Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvânta: - “Draga mamei, fată, Fii cuminte-odată Și-ți alină plânsul, Du-te după dânsul, Căci gazdac e tare, Multe moșii are; Are vaci și boi, Turme-ntregi de oi; Are zece juguri Și pe-atâtea pluguri. Are vii de struguri; Are-o casă naltă Mândru ridicată Casa șindilită Mândru văruită!” Ana suspina, Fira sta ce sta Și iar cuvânta: - “Draga mamei, fată, Fii cuminte-odată Și-ți alină plânsul, Du-te după dânsul, Căci el e frumos La căutătură La scurtătură, Nalt e de statură Și-ndesat pășește Și se potrivește - Potrivește bine, Draga mea, cu tine. Lasă pe Ionel, Nu gândi la el, Căci sărac e tare Și nici neamuri n-are Și-i din viță rea - Ce zici, draga mea?!” Fata răschira, Din greu răsufla Și-apoi cuvânta: - “Mamă, orice-i face, Unul numa-mi place, Unul singurel: Numai Ionel! Alt fecior în lume Nu-mi trebui și-anume Io ți-o spun o dată: Decât măritată După alt fecior, Mai bine mă-omor! S-o știi, mamă, bine Asta de la mine!” Fira greu râdea Și se cătrănea Și-apoi se răstea: - “Fă dar cum vei face, Fă precum îți place, Fă de capul tău, Cum vei ști mai rău! Du-te unde vrei, Pieri din ochii mei, Pieri-mi dinainte, Fată fără minte!...” Iubea-și Fira fata, Încât era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară Și d-aceea ea De necaz plângea Când mi se gândea, Cum că-i lucră fata Cum nu lucră alta! Și d-aceea sta Și se cugeta Și trăia cu gândul Zilele de-a rândul Și-ntrebat-a finii Și-a-ntrebat vecinii Și-ntrebat-a frații Și-a-ntrebat cumnații Doar vor ști să-i spună Vro povață bună. Și-a umblat, umblat Zile-ntregi prin sat Și-a tot întrebat, Dar i-au spus cumnații, Rudele și frații Și i-au spus vecinii, Oamenii și finii Să nu-și bată gândul Unde nu-i cu rândul, Să n-apuce codru, Unde nu-i cu modru. Însă Fira sta, Sta și cugeta, Mult se frământa Și-ntrebat-a iară Prin lume și țară Și-a-ntrebat anume Prin țară și lume Pe la vrăjitori Și descântători; Pe la crai de meșteri, Cari trăiesc în peșteri Și cari pot s-adune Dragoste p-alune Și pot munți să-nșire P-o sârmă subțire, Și pot face vrajă Și scot fier din glajă Și din nea scot sânge Și pot dealuri strânge, Și ei strâng un munte Până-l fac grăunte! Și-apoi vrăjitorii Și descântătorii Bobi pe masă-ntins-au, Păscălii deschis-au, Bobi au înșirat, Stele-au numărat Și răspuns au dat Că Fira să pună Sâmbure de-alună Și iarbă nebună Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Să fiarbă la foc În apă curată Bine strecurată Pâní va aburi, Pâní va clocoti, Până ce vor fi Ierbile-ncâlcite, Arse și topite. Iar apoi și-apoi Fira le va scoate, Le va pune toate Într-o băndurică, Într-o cârpă mică Și-apoi le va duce Unde-i drumul cruce Și le va-ngropa Și-n pământ vor sta Din zori până-n seară Și până-n zori iară, Farmecul să piară, Răul să se stângă, Vrajele să strângă Firicele coapte: Ceasul rău de noapte; Dragostea copilei, Ceasul rău al zilei! Și-apoi Fira-n zori Pe la cântători Să le scoată-afară, Și-apoi de cu seară Când se va culca, Le va așeza Sub perina sa - Căci din vrăjitură Și din făcătură Ierbile topite Vis îi vor trimite, Visuri dulci și bune Și-n vis îi vor spune, Ce să facă biata Să-și mântuie fata. Fira-așa făcea, Ea la foc punea Sâmbure de-alună Și iarbă nebună, Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină, Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Și-apoi le fierbea Până clocotea Apa din ulcea, Până se topea Ierburile stoarse, Apoi mi le scoase Și le-a îngropat Și le-a dezgropat Și le-a așezat Sub perină-n pat; Apoi se culca Și greu vis visa, Vis de vrăjitură, Vis de făcătură, Vis bun de cu seară Pentru jale-amară Vis de miezul nopții Pentru vraja morții; Vis de dimineață, Vraja de viață. III Iar a doua zi, Cât ce se trezi Fira veseloasă A ieșit din casă Și s-a dus prin sat Și-apoi mi-a umblat Pe la toți cumnații Și pe la toți frații, Pe la toți vecinii Și pe la toți finii, Și le-a spus curat Visul ce-a visat, Că adica-n vis O babă i-a zis, Că Fira pe fată S-o prefacă moartă - Și s-adune fini, S-adune vecini Și neamuri să strângă Pe fată s-o plângă Și să mi-o bocească Să mi-o dăulească, Și să mi se poarte Chiar precum se port Oamenii la mort. Singur Ionel, Numai singur el Să mi se prefacă Că nu-i supărat, Nu-i înnegurat, Să umble râzând - Căci Ana auzând Glumele pe rând, Se va necăji; Și ea-l va urî, Când va auzi, Că de râs o poartă, Măcar că ea-i moartă. Frații și cumnații, Finii și vecinii, Dacă-mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră, Căci almintirea, zău, N-aveau încătrău. Lelea Fira-apoi Dusu-mi-s-a dus Cu capul pe sus Până la Ionel Și-a vorbit cu el, Și mi-l mai sucea Și mi-l amăgea Nu știu ce-i spunea, Destul că-l făcea De mi se-nvoia Să râdă de fată, Măcar că ea-i moartă. Și-apoi veseloasă Fira-ntoarnă-acasă Și precum râdea Neîncetat glumea Și fetei zicea: - “Draga mamei, fată, Nu fi supărată, Nu fi-nnegurată! Căci am socotit, Singură-am gândit, Că n-am făcut bine Ce-am făcut cu tine, N-am umblat pe cale Și-n voile tale! Dar de-acum te las Să faci cum îți place, Fă dar ce vei face - Placă-ți Ionel, Dacă-ți place el! Dar el totuși nu-i Chiar așa cum spui Și el, cum văd bine, Nu trage spre tine, Căci te ocărește, Te batjocorește. Nu te mai voiește.” Ana-ngălbenea Și din cap dădea; Mă-sa iar zicea: - “Dânsul, cum văd bine, Nu trage spre tine, Și-apoi dacă vrei Poți proba o dată, Draga mamei, fată: Iatí te fă tu moartă Și-ți voi pune eu Giolgi pe-obrazul tău Și-apoi se vor strânge Rude și te-or plânge Ca pe morți, căci ei Moartă te-or gândi, Și-apoi va veni Și-al tău Ionel, Iară dacă el Plânge după tine, Atuncea vezi bine, Că el te iubește De se prăpădește, Însă dacă el Nu va fi-ntristat, Nice supărat, Atunci nu te are Dragă, cum îți pare Þie, că te are!” Ana-ntâi râdea, Căci bine știa, Că de-ar muri ea, Ionel ar plânge Până ce s-ar stânge. Dar Fira din greu Îi zicea mereu: Că Ionel glumește Însă n-o iubește. IV Anei nu-i plăcea Mă-sa ce zicea, Deci se tot gândea, Moartă se făcea Și mi se punea P-o laviță lată Mândru ridicată, Iar Fira-i punea La cap făclioare, Făclii la picioare, Giolgiul preste față, Cruce peste brață Și-apoi Fira mea Prin casă plângea Și se dăulea Și ieșea p-afară Și-ntra-n casă iară Tot cu jale-amară. Clopote sunau, Oameni s-adunau, S-adunară finii Și-au venit vecinii, S-adunară frații Și-au venit cumnații Și-au venit nepoții Supărați cu toții; Care cum venea Prin casă plângea Și se dăulea. Ana-i asculta, Se cutremura Și mi se-nnora, Căci vedea prin casă Lacrimi cum se varsă Și-auzea p-afară Bocete amare - Și biata copilă Se umplea de milă Și era mai gata, Era p-aci fata Lumina s-o stângă, Pânza să o-nfrângă, S-arăte la lume, Că nu-i moartă-anume, S-arăte la țară, Că ea-i vie iară. Dar pre când voia Giolgiu-a sfâșia Iată - vai de ea - Ionel venea! Fira veseloasă Cât ce-l vede-n casă, Prinde-a suspina, Prinde-a lăcrima, Prinde-n gura mare Să geamă mai tare. Însă cum plângea Inima-i râdea: Dinafară plânsul La inimă râsul, Pe limbă suspinul Sub limbă veninul. Ana tremura, Fira cuvânta, - “Vezi drăguța ta?! Doamne, Doamne, ea Până ce trăia Cât te mai iubea Și te mai dorea! Și mi-a spus anume, Că nu-i trebíe-n lume Numai el și el Singur Ionel! Iar când îi spuneam Și-n glumă ziceam, Că mie nu-mi place Cum vrea și cum face, Atunci biata fată Umbla supărată Și plângea mereu Suspinând din greu; O, scumpa mea floare, Raza mea din soare! Ce-am făcut cu tine Nu mai facă nime Și ce-am făcut eu, Ierte-mi Dumnezeu!” Atunci Ionel, Dalbul feciorel, De Fira-nvățat Mai întâi zâmbea, Mai apoi râdea Și glumind grăia: - “Multe se vorbiră, Multe, lele Firă, Dar adevărate Nu-s în lume toate! Auzit-am eu Povestind mereu, Că Ana mă place Încât moartea-și face Și că mă iubește De se prăpădește! Ci nu-i drept, căci ea De mine fugea Și mă ocolea Si nu-ngăduia Să vorbesc cu ea! Căci așa zicea, Că io-s sărac tare, Om fără de stare - Nu-i de casa mea Și eu nu-s de ea!...” Ionel zicea Însă cum zicea El îngălbenea Și rău îi părea, Că-a vorbit minciună, N-a zis vorba bună, Și-i venea să zică, Că n-a zis nimică Precum trebuia, Și-i venea, venea Lumini să le stângă, Pânza să o frângă, Feșnici să dumice, P-Ana s-o ridice S-o pună-n picioare Și apoi să joare Că fata nu-i moartă Fărí Fira o poartă De ocară-n țară Și la sat de-ocară! Și să joare-apoi, Că el cum vorbise Fira-l amăgise. Dar pre cât el sta Și se frământa, Lelea Fira-l scoase Greu plângând din casă. Iar dacă se-ntoarse Fira iar în casă, Dusu-mi-s-a-ndată La draga ei fată Și râdea, râdea Și din grai grăia: - “Vezi! Drăguțul tău Te-a vorbit de rău Și te ocărăște! Crezi că te iubește?” Dar Ana tăcea, Deci Fira mergea Și mi-o dezvălea, Giolgiul ridicat-a, Dar și-acuma fata Tot tăcea, tăcea, Fira mi-o privea Și cum o privea, Fața-i înnegrea Și-mi înalbăstrea. Albă se făcea; Inima-i bătea, Ochii-i se-nvârtea, Creierii-i fierbea Căci Fira privea: Rugă albă ruptă, Fața fetei suptă - Doi bujori tânjiți, Doi ochi veștejiți, - Două flori pălite, Buze-nalbăstrite - Cărunjea brumată Ana, fata moartă! Și când mi-o vedea Fira - vai de ea, Jos pe loc cădea Și plângea, plângea Cât de jale-amară Inima să-i sară: Iar după ce finii, Frații și vecinii La dânsa-alergară Și mi-o ridicară, Ea strângea în brață Trupul fără viață Și cu-amor gemea Și cu-amor zicea: - “Bujorel, bujor, Inimă de dor, Scumpe bujorele, Inimă cu jele, Cât te-am iubit eu Suflețelul meu! Te-am iubit pe tine Mai mult ca pe mine, Pentru-al tău noroc Aș fi mers prin foc, Aș fi mers în țară Și din lume-afară! Vai, de-aceea eu Te-am sfădit mereu, Ca să nu iubești Pe cine voiești - Ci s-asculți pe mine Ca eu îți vreu bine Să te dau departe Dupa om de carte; O, de-ar fi să fie Să fii iarăși vie, Cum te-aș asculta, Pe braț te-aș purta Și te-aș mărita După placul tău... Ierte-mi Dumnezeu! Blăstămat să fie Ceasul de urgie, Care m-a-ndemnat Să alerg prin sat Și s-alerg prin țară Pe la vrăjitori Și descântători! Blăstămați să fie Finii și cumnații, Cumetrii și frații, Că nu mă opriră, Nu-mi desfătuiră Vrajul de cu zori Pentru ca să mori!” Și Fira, sărmana, Plânge după Ana Și plângea, plângea, Mâinile-și frângea, Căci așa mult, biata, Își iubise fata! V Iar a treia zi Clopotele grele Răsunau cu jele Și preoții cântau, Oameni s-adunau, Pe-Ana o-ngropau. Fira supărată Neagră și sfărmată Pășea-ncetinel După sălășel, Iar pre lângă ea, Ionel mergea Negru și sfărmat, Ars de supărat. Ei precum mergeau Nimic nu ziceau Nu se dăuleau Căci nu mai puteau; Iar când fuse-aproape Pe moarta s-o-ngroape, Fira mi se-ntinse Și de mână prinse Pe bietul Ionel Și-a privit la el Cu durere grea Și din greu gemea Și cu-amar zicea: - “Blăstămat să fie Pe veac de vecie Blăstămat de nori, De iarbă și flori, Blăstămat de lună Și de vreme bună, Blăstămat de soare, Blăstămat de mare, De văzduh și zare Acel om, pe care Mi-l împinge firea Să strice iubirea Cea nevinovată De fecior și fată; Și până-n vecie Blăstămate fie Mamele cari fac Farmece de leac Pentru dragosti rele; Blăstămate-s ele, Blăstămate fie - Lumea să le știe, Să le știe bine, Cum mă știí pe mine!” Și zicând așa Ea mi se pleca, Þărna-n mâini lua Și mi-o arunca Preste fată-sa: - “Dormi, draga mea fată, Cum dormeai odată Dulce legănată, Dormi dar, și mă iartă, Iar tu, lonele, Floarea zilei mele, Tu, sufletul meu, Dacă n-am știut eu Să te prețuiesc Până ce trăia Scumpă fată-mea - De-acuma voi ști, Te voi prețui! Tu vei fi al meu, Căci așa o vreu, Să traiești la mine, Ca să-ți fie bine. Să-mi ții loc de fiu Până vei fi viu!” Și ea cum zicea, Spre mormânt privea. Lacrimi îi venea, Dulce cuprindea Pe Ionel, bietul, - Și-ncetul, cu-ncetul Fruntea ea-și pleca, Fruntea-i asuda, Lung îmi răsufla, Nemișcată sta. - Iară Ionel O ținea spre el, O ținea duios Să nu cază jos - Lung el mi-o ținea, Însă când privea, lonel vedea, Cum că-n braț el poartă Vai, pe Fira - moartă! |
Index
|
||||||||
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | |||||||||
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik