agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
|
||||||
agonia Empfohlene Texte
■ zeit der chimären
Romanian Spell-Checker Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-14 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Gabi Schuster-Cărărușă
Oștirile-i alungă în spaimă înghețată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată Gemândul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfâșie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc, Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă, Gândirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ți, care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin, Nimic decât o rază din fața ta senină, Din ochiul tău senin. Și te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie Un ocean de foc. Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire, De-ar tremura la sânu-mi gingașul tău mijloc, Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire Un diadem de foc. Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie, Aș pune lege lumii râzândul tău delir, Aș face al tău zâmbet un secol de orgie, Și lacrimile-ți mir. Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mânie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușie Icoana ce-a iubit.
|
||||||||
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | |||||||||
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik