Tavernă mare ți-ai durat,
și alta nu-i asemenea,
Și băuturi ai preparat,
dar lumea nu le bea.
Iar pasărea, ce Phoenix fu,
pe care-o găzduiești,
Și șoarecele, ce născu
un munte – însuți ești!
Ești tot și nimic, ești tavernă și vin,
ești Phoenix, șoarec, munte chiar,
În tine veșnic cazi câte puțin
și zbori afară iar –
Ești somnul munților semeți,
un hău de licăr plin,
Beția celor veșnic beți,
– dar ce, de ce vrei – vin?





Traducere Simion Dănilă