Și vâslesc spre tine faruri roșii,
sângele electric intră-n tunet,
vii spre mine ca o boală
care se transmite doar prin sunet.
Tu ești fără vară, fără iarnă,
din ființe nevăzute numai tu te vezi,
cineva mă sperie și îmi restituie
ochii, în două tăieturi de pleoape verzi.
Și se subțiază umbra, amețesc
și îmi crește în călcâi un spin
prin care alunec în pământ
singură-ntr-o cameră de chin.