Carlos, potolește-te, dragostea
nu-i mai mult decât vezi:
azi săruți, mâine nu mai săruți
poimâine-i duminică
iar luni nimeni nu știe
ce-o să se mai întâmple.

Degeaba încerci să-i reziști
sau chiar să te sinucizi.
Nu te omorî, oh nu te omorî,
păstrează-te întreg pentru
nunțile despre care nimeni nu știe
când vor veni,
și dacă vor veni.

Iubirea, Carlos, teluricul de tine,
noaptea a trecut-o toată în tine,
iar apăsările sufletești subțiindu-se,
au rămas înăuntru ca o vraiște inefabilă,
rugăciuni,
fonografe,
sfinți care se-nchină,
reclame pentru cel mai fin săpun,
harababură despre care nimeni nu știe
ce este, și la ce bun.

Între timp pășești
melancolic și vertical.
Ești palmierul, ești țipătul
de nimeni auzit vreodată la teatru
iar candelabrele se sting rând pe rând.
Iubirea pe întuneric, ba nu, pe lumină
e veșnic tristă, fiule, Carlos,
dar tu să nu spui nimănui nimic,
nimeni nu știe și nici nu va știi.





traducerea Dinu FLÃMÂND.